Ai observat vreodată că simpla observare a faptului că altcineva căscă te face să vrei și tu să casci? Această reacție aproape automată este comună, traversează culturile și epocile și a intrigat de mult timp oamenii de știință, psihologii și persoanele curioase. Dar de ce căscăm când vedem pe altcineva căscând? Răspunsul implică un amestec de biologie, empatie și comportament social.
Ce este căscatul?
Antes de entender por que ele é “contagioso”, é importante saber o que é o bocejo. Bocejar é um reflexo fisiológico caracterizado por uma abertura ampla da boca seguida de uma inspiração profunda e, geralmente, o fechamento dos olhos. A ciência ainda não definiu uma única função para o bocejo, mas há diversas hipóteses.
Printre principalele explicații se numără reglarea temperaturii creierului, oxigenarea sângelui și combaterea plictiselii sau a somnolenței. Căscăm atunci când suntem obosiți, plictisiți, somnoroși sau chiar când ne trezim. Dar niciuna dintre acestea nu explică direct de ce căscatul este contagios.
Căscatul contagios: un fenomen social?
O fenômeno de bocejar ao ver outra pessoa bocejando é chamado de “bocejo contagioso”. E não precisa nem ser uma pessoa ao vivo — ver alguém bocejando em um vídeo, ouvir um bocejo ou até mesmo ler sobre o assunto (como você está fazendo agora) pode desencadear essa resposta.
Studiile arată că căscatul contagios începe să apară în jurul vârstei de 4 sau 5 ani, coincidând cu dezvoltarea empatiei și a înțelegerii sociale la copii. Acest lucru sugerează că fenomenul este legat de capacitatea noastră de a ne conecta emoțional cu ceilalți.
Empatie și oglindire
Uma das teorias mais aceitas sobre o bocejo contagioso está ligada à empatia — a capacidade de se colocar no lugar do outro. Quando vemos alguém bocejando, nosso cérebro pode estar “espelhando” a ação, como uma forma de sincronização social. Esse espelhamento é possível graças aos chamados neuroni oglindă.
Neuronii oglindă sunt celule cerebrale care se activează atât atunci când efectuăm o acțiune, cât și atunci când vedem pe altcineva efectuând aceeași acțiune. Au fost descoperiți în anii 1990 la maimuțe, dar dovezile sugerează că și oamenii au acest sistem, în special când vine vorba de comportamentul social.
Assim, quando vemos alguém bocejar, esses neurônios podem nos “convidar” a fazer o mesmo, como uma forma de conexão inconsciente. É como se nosso cérebro dissesse: “Ei, estamos juntos nisso”.
Căscatul ca comportament de grup
La animalele sociale, cum ar fi primatele, căscatul contagios poate juca un rol în coordonarea activităților de grup. Dacă un membru al grupului devine somnoros sau se pregătește să se odihnească, căscatul poate semnala celorlalți. Sincronizarea stărilor de alertă sau de odihnă poate fi avantajoasă pentru supraviețuire - de exemplu, pentru a menține o parte a grupului alertă în timp ce ceilalți se odihnesc.
La oameni, această sincronizare socială s-ar fi putut dezvolta pentru a contribui la coeziunea grupului. A vedea pe cineva căscând și a repeta gestul poate fi o modalitate inconștientă de a demonstra empatie și de a consolida legăturile sociale. De fapt, studiile arată că căscatul contagios este mai frecvent în rândul persoanelor care au legături emoționale strânse, cum ar fi familia și prietenii.
Diferențe individuale
Nu toată lumea cască atunci când vede pe altcineva căscând. Cercetările arată că persoanele cu abilități empatice mai scăzute sau cu anumite afecțiuni neurologice, cum ar fi autismul sau schizofrenia, sunt mai puțin predispuse să casce contagios. Acest lucru întărește legătura dintre căscat și empatie.
În plus, factori precum vârsta, starea emoțională și capacitatea de concentrare joacă, de asemenea, un rol. De exemplu, dacă ești foarte concentrat asupra unei sarcini, s-ar putea să fii mai puțin susceptibil la căscatul altcuiva. Cu toate acestea, atunci când ești relaxat sau plictisit, tendința ta de a căsca este mai mare.
Dar animalele?
Căscatul contagios nu este specific oamenilor. Studiile au observat acest comportament la cimpanzei, bonobo, maimuțe și chiar câini. Interesant este că și câinii pot căsca atunci când își văd stăpânii căscând, ceea ce poate indica o formă rudimentară de empatie interspecifică.
Acest lucru ridică întrebări interesante despre modul în care legăturile emoționale pot depăși granițele biologice. La urma urmei, un câine care căscă pentru că stăpânul său a căscat poate, într-un fel, să exprime o conexiune și o sintonizare emoțională.
Încă există mistere
În ciuda tuturor acestor descoperiri, căscatul contagios nu este încă pe deplin înțeles. Rămâne unul dintre multele comportamente umane aparent simple care ascund complexități fascinante. Ceea ce pare a fi doar un gest involuntar poate dezvălui multe despre conexiunile noastre sociale, emoții și funcționarea creierului.
Concluzie
Căscatul este mult mai mult decât o simplă reacție la somn. Când căscăm la vederea altcuiva căscând, ne conectăm, poate fără să știm, cu acea persoană la un nivel profund. Căscatul contagios implică empatia, neuronii oglindă și natura noastră socială ca ființe umane.
Așa că data viitoare când te trezești căscând după ce vezi pe altcineva făcând același lucru, amintește-ți: creierul tău încearcă doar să țină pasul cu cealaltă persoană - și poate chiar îi spune în tăcere și inconștient că îți pasă.
